Über Pensiunea Eisenau

Prima biserică din Eisenau a fost ridicată în 1821, comunităţile luterană şi catolică (doar 10 %) convenind, în 1825, s-o folosească în comun.

„O broşură, lucrată de Franz Raffelsberger şi publicată în 1851, la Viena, cuprindea „Itinerariile sau directorul tuturor rutelor poștale din k. k. Statele austriece", menţionează şi următorul segment de drum de poştă: Din Vama, până la Pojorâta, cale de o poştă şi jumătate, repere importante erau Eisenau (Prisaca Dornei), râul Moldova şi Câmpulung Moldovenesc.

„Minele cele mai însemnate sunt, însă, cele de la Prisaca şi de la Iacobeni, unde se exploatează nemăsurate cantităţi de fier. De când s-a aşezat în Prisaca o colonie de nemţi, numele acesta a fost schimbat în Eisenau şi pare tot aşa de curios de a găsi, în mijlocul unei ţări şi a unui popor exclusiv român o denumire de oraş nemţesc, precum ar părea deşănţat de a afla, în munţii din Germania, oraşe numite Câmpu-Lung sau Prisaca. Asemenea colonizări şi prefaceri cereau, însă, sistemul de deznaţionalizare, prin care îşi menţine Austria, atâta timp, într-unu mod artificial, prestigiul său politic".

„Apoi șoseaua care trece prin Vama, după „o înclinare blândă", duce „spre satul Eisenau, unde se află o topitorie de fier. Acest sat este situat într-un defileu de munte, pe piciorul unui munte abrupt, de înălțime considerabilă, care a delimitat locul ca un zid și pe lângă care trece râul Moldova, prin gâtuitura văii dintre lanțurilor de munte, care stau aplecate ca streșinile unui acoperiș spre marginea drumului. După o puternică curbură a șoselei, ajungi în valea Câmpulungului, care desface aglomerarea munților și oferă o priveliște minunată. De îndată ce intri în această vale, mici dealuri se ridică din drum și, treptat, el se transformă în altele mai mari, și iarăși, câștigând înălțimile alăturate, formează munți înalți, care, în funcție de grupul lanțului muntos, care se alătură până spre Transilvania și Maramureș; întunecatul Rareu, împânzit cu stânci, domină peisajul".

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Câmpulung (Târg cu judecătorie) cu Breaza, Gropana, Frumoasa, Fundu Moldovei şi Luisenthal, Pojorâta, Rus pe Boul cu Freudenthal şi Vatra Moldoviţei, Rus Moldoviţa cu Ciumârna şi Argel, Sadova (Ulma), Valea Putnei, Vama cu Eisenau".

Laminorul lui Manz din Eisenau a continuat să funcţioneze şi după anul 1870, producţiei iniţiale (cuţite de plug, lopeţi, târnăcoape, ceainice, variate tipuri de tablă şi de oţel-balot, precum şi sârmă) alăturându-i-se producţia de şine de cale ferată, pentru liniile Lemberg-Cernăuţi şi Burdujeni-Iaşi.

În 1880, după darea în funcţiune a liniei ferate, au sosit şi lucrători italieni, din Tirolul de Sud, precum Battista, Borduzzo, Giacomelli, sau Stefanelli. Cioplitori în piatră talentaţi, ţipterii din Eisenau au lucrat ornamentele de piatră şi monumentele funerare din toate oraşele Bucovinei, ba chiar şi din Moldova (Iaşi, Botoşani), cei mai renumiţi meşteri pietrari fiind Battista, Dürner, Gartner, Handl, Oberländer, Petri, Schmegner, dar şi mai vechii Adolf Nowak, Ambrosius Katani, Adolf Gotsch, Albin Borduzzo, Ferdinand Awram şi Johann Spiske.

„La început, valea Moldovei pare destul de largă, şi începe de la un oraș românesc, amestecat cu germani, apoi ajungem la Eisenau, prin Vama românească. Coborârea în micul târg este minunată. Munți împăduriți și întunecați se ridică pe trei laturi, râul aleargă în fața noastră. Clopotul sună pentru închinare, iar drăguții credincioşi se pregătesc de slujbă. Și avem un preot german în fața noastră, care predică cu glas puternic, cu rostiri energice, vorbind despre curățenia casei și a curții, care dezvăluie gospodarul! Nu puteți vedea o rochie națională în Eisenau. Fetele se înfășoară în haine de sun roșu pal, albastre sau gri, frumusețea lor fiind cu mult inferioară porturilor din România. Ţipterii din Eisenau nu sunt singurii care întrerup temelia românească a populației locale, întâlnim şi în alte locuri câteva așezări cu locuitori ţipteri, în Balta Poienii, în Schwarzthal, în Luisenthal, Freudenthal, Pojorâta, Iacobeni și Cârlibaba. Majoritatea acestor coloniști germani au fost aduși de un anume Manz, pe moşiile Fondului religiei greco-orientale, care a luat moşii întinse în arendă și a hrănit mii de meseriaşi,dar care, datorită investiţiilor uriaşe, avea să dea faliment şi, complet sărăcit, s-a împușcat. Se spune că situația materială a coloniștilor este destul de bună, deși depinde, în mod ciudat, de Fondul religios greco-oriental. Cu toate acestea, casa de locuit este proprietatea oamenilor, dar terenul le este acordat numai cu plata impozitelor. În vremurile anterioare, au funcționat cuptoare de cupru la Pojorâta, Iacobeni și Eisenau şi s-a extras fierul pe scară largă. Astăzi mai funcţionează doar cel din Pojorâta, iar populaţia din Schwarzthal îşi asigură traiul din exploatarea forestieră, făcând plute și lucrând la construcții de drumuri; ţipterii din Iacobeni își continuă activitatea tradițională, dar într-o manieră modestă. Eisenau oferă o imagine minunată, cu râul plin de viață, care curge prin ea. Fiecare dintre case are o grădină, în care, pe lângă legume, sunt cultivate plante ornamentale, semn sigur al existenței germanismului".

Eisenau avea 786 locuitori şi doi învăţători, Eduard Kohler şi Sabina Holzstein.

Şcoala din Eisenau a fost dată în folosinţă abia în 1902, la îndemnul lui Franz Neuhauser, cu profesorii Heinrich Frambach, Johann Hawelka, Wilhelm Hehn, Josef Sachelan şi Robert Ziehaus. Un tabel larg al familiilor mai noi şi mai vechi din Eisenau ar cuprinde, pe lângă vechile familii, Adam, Awram, Brandauer, Christofori, Dürner, Gartner, Geitz, Gollner, Götsch, Gundl, Hönig, Jung, Keil, Knoblauch, Kripinsky, Köhler, Koller, Kretschmader, Kuchar, Lerch, Loy, Luka, Müller, Nowak, Petri, Sawetzky, Schmegner, Schneider, Selitzky, Spitzschuh, Steinbach, Theiss, Tomaschek, Wagner şi Wojkowsky, pe coloniştii veniţi din nordul Bucovinei, Dutschak, Lukeniuk, Neumohr, Ruschak, Ruszcinjak şi Skrikuljak, pe emigranţii galiţieni Frambach, Hochhauser şi Ripsky), pe şvabul Oberländer, pe boemienii Hawelka, Materna, Zehatschek, Bartsch, pe tirolezii amintiţi, dar şi pe ţipterii Brandauer, Hennel, Müller şi Wagner. Şi-ar mai fi germanii veniţi din Suceava, Lasarowitsch, Laufensweiler, Mitsch şi Mitschka.

„Pe vale, casele satului Prisaca mărginesc drumul, şi vederea se coboară, fermecată, asupra şerpelui de oţel ce se iveşte în vale şi care e Moldova. Apoi nu mai sunt sate. Drumeţii se întâmpină rar, în cară ce lunecă şterse, ca nişte umbre".

Conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Eisenau (sau Prisaca), moşie, cu administraţie specială, districtul Câmpulung, între Vama şi Câmpulung. Suprafaţa: 3,39 kmp; populaţia: 786 locuitori germani, de religie evanghelică, şi puţini români catolici. Este lângă drumul principal Gurahumora-Câmpulung; haltă de drum de fier a liniei Hatna-Câmpulung: are o şcoală şi o casă de economie a coloniştilor germani".

În timpul Primului război mondial, la Eisenau au fost cazate ba armate ruse, ba austriece, într-o alternanţă înspăimântătoare, încrustând cu adânci tranşee dealul Hurghiş.

În anul şcolar 1923-24, învăţământul, la Eisenau, s-a desfăşurat numai în limba română.

Prisaca Dornei îşi căpătase porecla „Rosendorf", deci „Satul Trandafirilor", datorită superbelor grădiniţe din faţa casei localnicilor.

Baronul von der Goltz ordonă repatrierea germanilor din Eisenau, iar mai bine de jumătate dintre săteni urcă în tren, cu o brumă de bagaje şi, după un drum chinuitor, cu escale în Budapesta, Bruck, şi Viena, ajung în Bavaria, fiind adăpostiţi în mănăstirile St. Magdalena, în Altötting, St. Ottiliensis şi Algasing, lângă Dorfen. Vocaţia de cioplitori în piatră a meşterilor din Eisenau s-a păstrat până în timpurile noastre, statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, amplasată în Suceava, fiind executată de meşterii pietrari din Prisaca Dornei, Nowak, Katani şi Spiske.

„Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina de Sud arendează, în ziua de 18 Decemvrie 1945, ora 10, atât în localul Administraţiei Centrale a Fondului Bisericesc din Bucureşti, strada Biserica Amzei Nr. 10, cât şi în localul Administratiei Locale a Fondului bisericesc din Câmpulung-Bucovina, prin licitatie publică cu oferte închise şi sigilate, în conformitate cu dispoziţiunile L. C. P., pe timp de 3 ani, carierele sale de piatră arătate mai jos, şi anume: Hasniş (Prisaca Dornei), Ocolul silvic Vama".

„Act de dizolvare şi lichidare a unei societăţi: Între subsemnaţii dr. Heinrich Rachmuth, domiciliat în Bucureşti, Intrarea Armaşului Nr. 12, şi Moise Adolf zis Lessner, domiciliat în Fălticeni, s-a încheiat prezentul act de lichidare: 1). Societatea în nume colectiv dr. Heinrich Rachmuth şi Moise Adolf zis Lessner, cu emblema „Molibrad", având de obiect exploatarea fabricii de cherestea din Prisaca Dornei, jud. Câmpulung (registrul societăţii, Tribunalul Câmpulung, sub Nr. 3 din 1946, Registrul Comerţului Suceava, 393/1.721 din 1946), este dizolvată, pe ziua de 10 August 1947, ne mai putând procura buşteni, devenind astfel imposibilă realizarea. / 2). Tot activul şi pasivul societăţii trece asupra asociatului dr. Heinrich Rachmuth. / 3). Asociatul Moise Adolf Lessner declară că a primit suma de lei 45.000.030, de la dl Heinrich Rachmuth pentru lichidarea drepturilor în societate. / 4). Asociatii convin ca dl dr. Heinrich Rachmuth să fie lichidatorul societăţii, conformându-se dispoziţiunilor codului de comerţ şi nu va întreprinde nici o operaţiune nouă de comerţ. / Câmpulung-Mold., la 10 August 1947".

„Prin Decizia Nr. 11.761 din 14 Octomvrie 1947, următorului personal temporar din administraţia centrală şi serviciile exterioare ale Oficiului Naţional al colonizărilor, i se fixează, cu începere de la 15 August 1947, până la sfârşitul exerciţiului bugetar, diurnele lunare, specificate în dreptul fiecăruia: Ciornei Nicanor, în funcţiunea de administrator de imobil, oraşul Vama, Prisaca Dornei, Moldoviţa şi Vatra Moldoviţei, cu o diurnă lunară de 1.500 lei, Câmpulung-Bucovina".

„Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial, Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Oficiul Naţional de Colonizare (Onac)", Statul Român, cu sediul în Prisaca Dornei".

A fost numit „Tudan Casian, director la Şcoala elementară Vama, Prisaca".